22 Februarie 2013

Înmulţirea prin seminţe se practică la un număr mare de specii legumicole care prezintă seminţe propriu-zise (tomate, ardei, vinete, mazăre, fasole, varză, gulie, conopidă, castraveţi, pepeni, etc.) sau fructe uscate indehiscente de tip nuculă (ştevie, măcriş, revent), glomerul (sfeclă roşie), dicariopsă (morcov, păstârnac, ţelină, fenicul, mărar etc), achenă (salată, anghinare, cardon).

La germinarea seminţelor de legume, există o serie de particularităţi şi anume: la unele specii (tomate, ardei, vinete, castraveţi, varză) tegumentul seminal se îmbibă destul de uşor cu apă, ceea ce permite încolţirea seminţelor în câteva zile. La alte specii legumicole, îmbibarea tegumentului seminal este greoaie, acesta fiind mult mai tare sau sămânţa conţine importante cantităţi de uleiuri eterice, care îngreunează hidratarea (sparanghel, morcov, pătrunjel).

De asemenea, există specii legumicole la care în urma germinării seminţelor, cotiledoanele ies la suprafaţa solului (tomate, castraveţi, fasole, varză, pepeni, etc.) aceste specii având germinaţie epigee, în timp ce, la altele, cotiledoanele rămân în sol (mazăre, bob), având germinaţie hipogee. Cunoaşterea acestor particularităţi are o importanţă deosebită pentru practică, în sensul executării la timp a semănatului şi a efectuării cu atenţie a primelor praşile în culturile legumicole.

Calitatea seminţelor are un rol deosebit de important în reuşita unei culturi legumicole. Asociată cu asigurarea factorilor de vegetaţie şi aplicarea unor tehnologii specifice, duce la obţinerea de rezultate spectaculoase în cultura legumelor. Controlul calităţii se impune ca fiind obligatoriu pentru toate seminţele care circulă în reţeaua de comercializare, dar se poate face şi la cerere. Pentru aceasta, în fiecare judeţ şi la nivelul Municipiului Bucureşti există laboratoare de determinare a însuşirilor seminţelor de legume, care aparţin Inspectoratului Judeţean de Controlul Calităţii Seminţelor şi a Materialului Săditor, unde se determină principalele însuşiri ale seminţelor pe baza normelor prevăzute de STAS şi se emit buletine de analiză.  

Principalele însuşiri de calitate a seminţelor sunt: autenticitatea, puritatea, facultatea germinativă, energia germinativă, valoarea culturală (sămânţa utilă), masa a 1000 de seminţe, umiditatea

Autenticitatea reprezintă însuşirea seminţelor de a aparţine în exclusivitate speciei, soiului şi se mai numeşte şi puritate biologică. Se determină în perioada de vegetaţie de către inspectorii aprobatori de stat, care efectuează controale repetate în culturile semincere, în scopul purificării acestora. Autenticitatea seminţelor se determină după caracterele morfologice şi organoleptice a acestora (mărime, formă, culoare, luciu, aspectul suprafeţei, miros şi gust). La speciile legumicole la care seminţele se aseamănă foarte mult între ele (vărzoase, ceapa şi prazul) sau cu seminţele altor plante (muştar negru, rapiţă), determinarea autenticităţii se bazează pe analizarea plăntuţelor tinere, la câteva zile de la răsărire. Determinarea autenticităţii se poate face şi pe cale anatomică, prin studiul mărimii şi modului de aşezare a celulelor tegumentului seminal sau pe cale chimică (crucifere) prin tratarea seminţelor cu o serie de reactivi, rezultând coloraţii diferite în funcţie de specie.

Puritatea reprezintă totalitatea seminţelor care aparţin speciei sau soiului analizat, întregi, capabile să germineze. Se exprimă procentual din greutatea probei de analiză şi se determină după următoarea formulă:

             masa seminţelor pure

P% =   -----------------------------x 100

             masa probei de analiză

            Determinarea purităţii este necesară întrucât printre seminţele speciei analizate, se găsesc diferite impurităţi (seminţe de buruieni, seminţe ale altor specii de cultură, materiale inerte,).

Facultatea germinativă reprezintă procentul de seminţe pure, care puse în condiţii optime de temperatură, umiditate şi aeraţie, germinează într-un număr de zile caracteristic fiecărei specii legumicole şi dau germeni normali. Se exprimă procentual din numărul de seminţe puse la germinat. În prezent, în lume există norme legale privind nivelul minim acceptat al facultăţii germinative pentru speciile legumicole.Germinaţia seminţelor depinde pe de o parte de temperatura din timpul germinării, dar şi de momentul recoltării seminţelor şi modul de uscare şi păstrare al acestora.

Pierderea facultăţii germinative este determinată de caracterele biologice ale speciei, de umiditate şi temperatură. Există specii legumicole la care seminţele îşi păstrează facultatea germinativă 1-2 ani (ceapă, scorţoneră, barba caprei, păstârnac), 2-3 ani (pătrunjel, asmăţui, praz etc.), 3-5 ani (vinete, sparanghel, morcov, tomate, ardei, varză, conopidă, spanac, ridichi, fasole, etc.) sau 5-10 ani (anghinare, sfeclă roşie, ţelină, cicoare, castraveţi, pepeni, etc.).

Umiditatea influenţează considerabil păstrarea seminţelor, stabilindu-se un echilibru bine definit între umiditatea atmosferică şi conţinutul în apă al seminţelor. Astfel, pentru cele mai multe specii, durata de păstrare a facultăţii germinative creşte în raport invers proporţional cu higroscopicitatea aerului, până la un nivel de 20-30%; sub acest nivel uscarea seminţelor devine excesivă, durata facultăţii germinative descreşte mai mult sau mai puţin în funcţie de specie.

Energia germinativă reprezintă procentul de seminţe germinate în prima treime sau jumătate din perioada de timp caracteristică speciei analizate (tabelul 3.2). S-a constatat că seminţele care răsar mai repede, din cadrul aceleiaşi specii sau soi, prezintă o energie germinativă mai ridicată, comparativ cu cele care germinează mai greu. În practică se preferă utilizarea la semănat a seminţelor omogene, cu energie germinativă apropiată, în scopul obţinerii unei răsăriri uniforme, reducând la minim fazele critice ale răsăririi şi accidentele ce pot surveni în această perioadă.

Publicat 22/ 02/ 2013

Foto www.gardenersworld.com